La fel ca în cazul precedentei amenzi primite de club pentru torțele aprinse de suporteri, și de data aceasta bugetul clubului a scăpat neatins. De data aceasta n-a mai fost nevoie de nicio campanie de strângere de fonduri deoarece suma (7500 de lei) a fost achitată integral de către un singur suporter! Este vorba despre Cătă Nathan Juncan, un arădean stabilit în Statele Unite care a hotărât să își demonstreze în acest fel dragostea pentru UTA și aprecierea pentru manifestările suporterilor. Într-un mesaj trimis celor de la Suporter Club UTA, autorul impresionantului gest îl explica în felul următor: „Singura mea dorință este să le spui băieților să nu se oprească, să facă în continuare ceea ce fac cel mai bine, să susțină echipa noastră iubită, să facă show și să se bucure de fotbal. Bucurați-vă cât puteți, eu sunt departe dar sunt lângă  voi cu sufletul la fiecare meci. Anul acesta am prins 3 meciuri acasă, sincer cele mai faine momente din toată vacanța. Haide UTA!”

Suporter Club UTA a făcut public acest gest cu mulțumirile de rigoare în numele întregii comunități utiste. Organizația suporterilor s-a folosit de acest prilej pentru a lansa un atac fără menajamente la adresa FRF.

„(…)precizăm încă o dată că toate peluzele organizate din țară se confruntă cu o regulă profund abuzivă, privind folosirea unor materiale pirotehnice utilizate fără incidente pe multe stadioane din lume. Ca asociație vom face lobby pentru schimbarea acestei reguli, asigurând totodată comunitatea utiștilor că membrii peluzei iau cu responsabilitate toate măsurile pentru siguranța spectatorilor și a celor din teren în timpul desfășurării scenografiilor.

Cu privire la amenda primită pentru „afişarea sub orice formă de inscripţii rasiste, xenofobe și jignitoare, scandarea de cuvinte/expresii jignitoare şi obscene ori emiterea de sunete în scop jignitor”, o considerăm un abuz din moment ce mesajele afișate de peluză nu conțin expresii incriminate, unul fiind un mesaj cu scop umanitar iar celălalt de nemulțumire privind stilul de conducere al administrației locale. Credem că în România nu a fost interzisă libertatea de expresie, nici măcar pe stadion. Poate doar în mințile comuniste ale unor federali care astfel se protejează pe ei înșiși de critici, după ce prin corupție și incompetență au dus fotbalul românesc la cel mai scăzut nivel valoric dintoteauna.“ se arată în comunicatul suporterilor.

Reamintim că ieri clubul UTA a fost înștiințat că a fost amendat de două ori de către comisia de disciplină a FRF, o dată pentru torțele aprinse de galerie la meciul cu U. Craiova 1948 și apoi pentru un banner afișat în peluză prin care erau criticate autoritățile locale. Doar una dintre amenzi a trebuit plătită.

Recomandările redacției