Un autoturism cu inspecţie tehnică falsă şi numere de înmatriculare furate, a fost depistat la frontieră

0
156

Poliţistii de frontieră arădeni au depistat în P.T.F. Nădlac un cetăţean ro­mân, care conducea un autoturism cu certificatul de inspecţie tehnică fals, având  numere de înmatriculare ce aparţineau unui alt autoturism.
În data de 15 iulie, în jurul orei 02.20, la Punctul de Trecere a Frontie­rei Nădlac s-a prezentat pentru efec­tuarea formalităţilor de frontieră cetă­- ţeanul român Florin C. în vârstă de 35 de ani, din judeţul Călăraşi conducând un autoturism marca « BMW» înmatri­culat în Bulgaria. În autoturism se afla şi fratele acestuia Vasile C., care era şi proprietarul maşinii.
Cu ocazia controlului de frontieră, şoferului i s-a solicitat să prezinte la control, pe lângă documentele de identitate şi documentele autoturismului. Acesta a prezentat un certificat de inspecţie tehnică bulgăresc care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.
În urma verificărilor efectuate prin Centrul Comun de Contact Giurgiu – Ruse a rezultat faptul că documentul prezentat nu figurează în baza de date, iar plăcuţele de înmatriculare sunt date în urmărire pentru furt, motiv pentru care persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
Vasile C. a declarat că a plătit suma de 350 de euro unei persoane necunoscute, de sex masculin, care s-a ocupat de întocmirea formalităţilor pentru înma­tricularea autoturismului şi nu ştia că documentul este fals. „Cetăţeanului ro­mân Florin C., i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi  uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Daniel Iancu.
(C.G.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.