Un băiat în vârstă de 16 ani, care susţine că a fost bătut de poliţişti, internat în Spitalul Județean Arad cu traumatisme

0
223

Un băiat în vârstă de 16 ani a fost internat, vineri, la Spitalul Judeţean Arad cu mai multe traumatisme, familia acestuia susţinând că adolescentul a fost bătut de trei poliţişti la sediul unui post de poliţie, pentru a recunoaşte un furt. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, Simina Roz, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax, că un minor în vârstă de 16 ani a ajuns, joi seara, la Unitatea de Primiri Urgenţe, fiind mai apoi internat pe Secţia de Chirurgie şi Ortopedie Infantilă cu mai multe traumatisme. „Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis şi cu o contuzie a coloanei cervicale. Urmează să fie ţinut sub supraveghere medicală câteva zile”, a afirmat Simina Roz. Familia băiatului, care locuieşte în satul arădean Şagu, susţine că adolescentul ar fi fost bătut, miercuri noapte, de către trei poliţişti la Postul de Poliţie din Vinga, o localitate vecină, pentru a recunoaşte un furt. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, Claudia Iuga, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax, că a fost deschisă o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. Potrivit unor surse, băiatul este suspect că ar fi intrat, în urmă cu câteva zile, alături de un tânăr major, într-o casă din localitatea Şagu, de unde ar fi furat 5.000 de euro, precum şi parfumuri şi alte bunuri în valoare de 1.000 de euro. Anul trecut, minorul de 16 ani ar fi fost cercetat pentru o faptă similară, când a intrat într-o altă casă din Şagu, de unde a furat mai multe bunuri, pe care mai apoi le-a vândut la un târg. Familia adolescentului intenţionează să depună o plângere împotriva celor trei poliţişti la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.