Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost lovit de tren, duminică seară, în jurul orei 23, la ieșirea din Arad. Bărbatul a fost decapitat de un tren de marfă care circula pe sensul Glogovăț spre Arad, aproape de barieră. Acesta s-ar fi întins pe liniile de cale ferată și ar fi așteptat să vină trenul.

„Azi-noapte, în jurul orei 23, am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că, între firele de cale ferată, la aproximativ 150 de m de trecerea la nivel cu calea ferată din comuna Glogovăț, se află secționat corpul unei persoane.

Imediat, la fața locului s-au deplasat polițiștii de la Poliția Transporturi și un echipaj al ambulanței”, transmit cei de la IPJ Arad.

În urma impactului bărbatul a decedat.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, bărbatul figura ca dispărut de la domiciliu din dimineața zilei de 25 aprilie. Acesta se numeşte Sorin P. şi  și provenea  dintr-o familie de intelectuali. Părinţii lui au fost profesori la un liceu din Arad. Cei care îl cunosc spun că bărbatul avea ceva probleme psihice şi că a încercat de 3 ori să se sinucidă.

În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru ucidere din culpă.

Recomandările redacției