Un bărbat a avut un sfârșit de săptămână cu ghinion, acesta având parte de un accident de lucru. Pompierii au fost chemați la fața locului pentru că acesta era prins sub un utilaj. Astfel, misiunea a început aproximativ la ora 17.30 când echipajul SMURD al gărzii de intervenție nr.2 Birchiș a intervenit în zona localității Bata. Ajunși la locul în care s-a produs accidentul de muncă, aceștia au fost nevoiți să îi acordare bărbatului primul ajutor. El a fost găsit prins sub un utilaj.
În momentul sosirii echipajului de intervenție victimă se află între utilaj si un panou, în viață, cooperant. Atunci a fost solicitat sprijinul echipajului SMURD Terapie Intensivă Mobilă a Detașamentului de Pompieri Arad.
Victima a fost într-un final extrasă de către cei trei paramedici si alți muncitori, i s-a acordat primul ajutor si a fost preluată de echipajul SMURD Birchiș care ulterior a predat-o echipajului SMURD TIM și transportată la spital cu multiple fracturi.

Recomandările redacției