Nenumărate motive ne pot face să recurgem la acțiuni agresive, departe de cele raționale.

Din motive necunoscute, în noaptea de pe 29 pe 30 iulie, un bărbat arădean de 34 de ani, a incendiat un autoturism pe strada Simion Popa, Micălaca. Acesta a fost prins în flagrant de către polițiștii Secției 2 Micălaca, în jurul orei 2:45 am. Bărbatul a fost atenționat verbal să se oprească, dar, deoarece nu s-a supus atenționării, a fost executat un foc de armă în plan vertical.

Arădeanul a fost prins la aproximativ 100 de metri de locul săvârșirii faptei. Asupra sa s-au găsit o sticlă de plastic de aproximativ un litru, care conținea un lichid cu miros înțepător, și o brichetă. Din fericire, incendiul a fost stins imediat de către polițiști cu niște extinctoare.

Bărbatul a fost reținut 24 de ore , iar mai apoi va fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere. Se continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză.

Henrietta Balaj

Recomandările redacției