În seara zilei de 31 martie a.c., un bărbat de 59 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Eftimie Murgu din municipiu, a intrat în coliziune cu o autoutilitară parcată pe partea dreaptă a părții carosabile. În urma accidentului, conducătorul autoturismului și a pasagerei, o femeie de 32 de ani, din județul Covasna, au fost răniți ușor. Testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului a indicat o îmbibație alcoolică de 0,49 mg./l. alcool pur în aerul expirat, acestuia fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit și se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămarea corporală din culpă.

Pentru evitarea evenimentelor rutiere datorate consumului de alcool, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad recomandă conducătorilor auto:

Consumul de alcool înseamnă diminuarea capacităților senzoriale și motrice. Un om treaz (cu simțuri agere și odihnit) are un timp de reacție de circa o secundă atunci când vrea să frâneze, în vreme ce, în cazul unui șofer care a consumat alcool, acest timp crește.

La o viteză de 90 de km/h, mașina parcurge circa 25 de metri într-o singură secundă, iar distanța totală de frânare, până la oprirea efectivă, este de 86 de metri. Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie.

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie. O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară, dreptul de a conduce este, de asemenea, suspendat.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare, execută în mod periculos virajele sau se angajează în activități care le distrag atenția.

Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident rutier creşte exponențial.

Recomandările redacției