Evenimente neplăcute se întâmplă mereu și, din nefericire, foarte multe au la bază violența în familie. De cele mai multe ori vorbim în special de bărbați ceva mai agresivi care își iau la bătaie concubinele, soțiile sau copiii. Asemenea lucruri se întâmplă mai mereu și de puține ori se ajunge la pace. Din păcate, de această dată vorbim de violență în familie, dar ceva mai diferită. De această dată, un bărbat a reușit să își bage tatăl în spital. El, fără motive întemeiate, a dat buzna în casa părinților și le-a făcut ravagii. A distrus tot ce i-a ieșit în cale și, ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, după ce și-a amenințat părinții cu moartea, și-a luat tatăl la bătaie.  

Conform polițiștilor, bătaia a avut loc vineri, la data de 29 mai a.c. În principiu, polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 36 de ani, din Sebiș. Acesta, în aceeași zi, ar fi pătruns în imobilul părinților săi de pe raza localității Cărand și ar fi distrus mai multe bunuri. Totodată, bărbatul și-ar fi amenințat cu moartea și lovit de mai multe ori părinții. Tatăl său, în vârstă de 66 de ani, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale după loviturile de care a avut parte din partea fiului său.
Într-un final, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare, distrugere și violare de domiciliu.

Recomandările redacției