La data de 11 decembrie, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 41 de ani, din satul Nădab, care conducea un autoturism pe D.J.792 din Nădab spre Cintei, iar la k.m. 9 + 169 a pierdut controlul asupra volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile pe sensul opus de deplasare.

În urma impactului a fost accidentat ușor un bărbat de 33 de ani, pasager în autoturism.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,88 m.g./l. alcool pur în aerul expirat, conducătorul autoturismului fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a alcoolemiei

În urma verificărilor a reieșit că șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Recomandările redacției