Un bărbat s-a aruncat de la etajul spitalului TBC din Grădiște. El era internat în secţia COVID-19 a spitalului TBC din Grădişte. În acest moment el se află în UPU de la Spitalul din Grădişte şi a suferit doar escoriaţii la genunchi.
„Pacientul este în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean şi este în stare stabilă. Prezintă escoriaţii în zona picioarelor, iar medicii din UPU îi vor efectua şi o tomografie, pentru a fi investigat în totalitate. Pacientul este un domn în vârstă de 60 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Arad.
Întrebat de ce a recurs la gestul extrem, bărbatul ar fi precizat că nu are ce să îi reproşeze personalului medical, dar ar fi preferat să fie tratat de o anumită doctoriţă. Deocamdată este conştient, cooperant, rănile provocate în urma incidentului nu sunt grave. 

Recomandările redacției