Un bărbat care venea din Austria a fost prins cu o armă în bagaj și introdus în arestul I.P.J. Arad

0
360

După episodul cu pungile de cannabis de la frontieră, o altă persoană a încercat să introducă în țară ceva complet ilegal. De această dată, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează un bărbat bănuit de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, acesta fiind de asenenea reținut pentru 24 de ore.


Incidentul a avut loc luni, la data de 15 iunie 2020. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au prins în flagrant delict, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, un bărbat, din județul Mureș, de 27 de ani, pasager într-un autocar din Austria, în bagajul căruia au descoperit un pistol de autoapărare supus autorizării, cu gaze și alarmă, de calibrul 9 mm și 10 cartușe cu capsele nepercutate, de același calibru. După cum era de așteptat, bărbatul nu a declarat arma și muniția autorităților vamale la intrarea în țară, acesta nefiind autorizat legal pentru deținerea, portul și folosirea armelor letale/neletale.
În continuare, arma și muniția au fost indisponibilizate de către polițiști, mai departe urmând ca bărbatul în cauză să fie reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.