Un bărbat de 26 de ani din Nădlac a reușit în noaptea de 27 spre 28 noiembrie să intre cu forța într-un restaurant de pe Calea Aurel Vlaicu. Acesta a furat ce a apucat din restaurant cauzând un prejudiciu de 1.500 de lei. Din nefericire pentru hoțul din Nădlac, polițiștii l-au prins în scurt timp, iar prejudiciul a fost recuperat.

Polițiștii Secției 1 Vlaicu ai identificat un tânăr de 26 de ani, din Nădlac, care, în noaptea de 27/28 noiembrie a.c., prin forțarea ușii de acces, ar fi pătruns într-un restaurant de pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu, de unde ar fi sustras bunuri alimentare și nealimentare în valoare de aproximativ 1.500 de lei.Prejudiciul a fost recuperat și returnat societății comerciale, în cauză fiind continuate cercetările pentru furt calificat, transmit cei de la IPJ Arad.

Recomandările redacției