spanzuratUn bărbat de 51 de ani, din Arad, a fost găsit spânzurat de o salcie, astăzi, în jurul orei 12,00, în apropierea unei pescării din Socodor.

Îngroziţi de cele văzute, cei care au descoperit cadavrul bărbatului au anunţat de urgenţă Poliţia oraşului Chişineu-Criş, care s-a deplasat de urgenţă la faţa locului, încercuind perimetrul.

Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad ne-a declarat: „Zona este destul de populată, iar pescăria este foarte mare. Bărbatul a fost descoperit, se pare, de nişte pescari…Era spânzurat de o salcie. Din primele verificări nu am descoperit urme de agresiune sau de violenţă pe cadavrul arădeanului, aşa că nu se poate vorbi de o crimă sau de o moarte suspectă”.

Aşa cum se întâmplă în astfel de situaţii, trupul sinucigaşului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad, în vederea efectuării necropsiei.

Ovidiu Liber mai precizează că acest caz este mai aparte, ţinând cont că gestul fatal a fost făcut în aer liber, majoritatea celor care intenţionează să îşi ia viaţa alegând să o facă în casă sau în acareturile gospodăriilor.

În luna decembrie, un tânăr s-a spânzurat tot „la vedere”, în spatele Complexului Jackson, din spatele Spitalului Judeţean Arad.

Recomandările redacției