Un bătrân şi-a dat toţi banii de înmormântare, fiind înşelat prin metoda „Accidentul“

0
165

teapa

Metoda înşelătoriilor prin telefon a luat amploare, astfel că tot mai multe persoane cad victime acestui tip de păcăleli. Practic, oamenii sunt anunţaţi că membrii ai familiei lor au fost implicaţi în accidente grave şi că, pentru a scăpa de probleme, ar trebui să transfere urgent o sumă mare de bani. Ultimul care a depus plângere la poliţie este un biet pensionar din Arad, care a rămas fără banii de inmormântare.
„Am fost sunat în data de 25 martie, în jurul orei 10.00 şi mi-au spus că familia mea, respectiv fata, ginerele şi nepotul au avut un accident. Mai mult, mi-au spus că fata mea şi copilul sunt duşi la Bucureşti, la spital, aflându-se în stare critică. Cel cu care vorbeam s-a prezentat ca fiind poliţist. Acesta mi-a plasat o altă persoană la telefon, chipurile că ar fi avocat. După aceea, am depus cinci mii de lei la bancă.Am lichidat practic toţi banii pe care îi aveam în cont. Avocatul a fost cel care mi-a spus să depun banii la bancă şi să cumpăr cinci cartele de telefon a câte 25 de euro bucata. După ce am cumpărat cartelele m-a sunat din nou şi mi-a spus să-i dau seria şi numărul de la cartele. După aceea, mi-a spus să le dau foc la toate, ceea ce am şi făcut. Din acel moment nu am mai auzit nimic de ei“, susţine bătrânul înşelat.
Pe lângă faptul că a plătit o sumă importantă de bani, fără să verifice, pensionarul i-a cumpărat celui care tocmai l-a lăsat fără economii şi câteva cartele prepaid, după care şi-a întrerupt telefonul, tăindu-i cablul, desigur, tot la sugestia infractorului. „La cât eram de disperat nu mi-a trecut prin cap să sun să verific dacă ceea ce mi se spunea este adevărat sau nu. Asta este toată familia mea şi am fost bulversat când am auzit ce au păţit“, mai spune bătrânul.
Metoda „Accidentul” este pe cât de simplă, pe atât de eficientă, fiind aplicată, în special de către deţinuţi. Aceştia îşi identifică victimele din rândul oamenilor în vârstă, apoi află câte ceva despre ele, iar mai apoi le contactează telefonic şi le transmite ca rudele, nepoţii sau copiii au fost implicaţi într-un grav accident şi că, pentru a-i ajuta, trebuie să plătească.
Uneori suspecţii se dau drept poliţişti sau avocaţi. Fac acest lucru cu atâta convingere, încât oamenii se conformează imediat, fără să mai verifice dacă au sau nu dreptate.
Poliţiştii încearcă să îi identifice pe suspecţi, însă acest lucru se poate realiza cu mare dificultate, dat fiind că interceptările nu se mai pot face decât în situaţii excepţionale.
„Au fost demarate cercetări pentru a identifica personele în cauză. De asemenea, transmitem tuturor celor care primesc astfel de apeluri să efectueze un minim de verificări sau să anunţe organele de poliţie şi să facă verificări la spital“, a declarat Ovidiu Liber, agent principal de poliţie.
Cel mai probabil, numărul celor înşelaţi la nivelul întregii ţări este mult mai mare, deoarece nu toate victimele depun plângere la poliţie, ori pentru că le este ruşine, ori pentru ca membrii familiei să nu afle despre isprava lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.