O clădire cu 4 etaje s-a prăbușit sâmbătă seara în via Galileo Galilei din Ravanusa, în provincia Agrigento din Italia, scrie corriere.it. Se pare că ar fi cel puțin cinci persoane dispărute. Primarul din localitate susține că este o catastrofă.

”Este un dezastru, oricine poate ajuta să o facă”, a declarat edilul local. 

Prăbușirea clădirii s-ar fi produs după explozia unei butelii sau din cauza unei scurgeri de gaz urmate de o explozie. Anchetatorii urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat. 

Mai multe persoane au ajuns la fața locului care își caută rudele. Cinci persoane, printre care și o gravidă ar fi date dispărute. 

În imaginile postate de locuitorii orașului pe rețelele de socializare, se văd resturi împrăștiate pe zeci de metri în zona din jurul clădirii prăbușite. 

Prăbușire urmată de un incendiu

Pompierii din Canicattì, Agrigento și Licata încearcă să stingă flăcările izbucnite după prăbușirea clădirii. Abia apoi poate începe căutarea oamenilor. La fața locului se află și Carabinierii din Ravanusa și Licata.

Într-un apel postat pe rețelele de socializare, primarul orașului Ravanusa Carmelo D’Angelo a lansat un apel către „oricine are lopeți, buldozere, cisterne și vehicule mecanice: o mână de ajutor, este un dezastru”.

Numeroase echipe de voluntari din Protecția Civilă, pompieri și Crucea Roșie, venite din diverse municipalități din zona Agrigento, au răspuns apelului mergând la Ravanusa.

sursa: www.stiridiaspora.ro

Recomandările redacției