Un brand local riscă să dispară, deoarece tinerii nu sunt interesați să învețe

0
180

Ați auzit de găluștele slovăcești sau tăuțești ca la Nădlac? Sunt grozav de bune! Niște găluște aburite, gătite sub capac, pufoase și extra gustoase. Se pot servi ca desert, tăvălite prin nucă, mac, zahar pudră cu scorțișoară dar și cu brânză sărată.
Găluştele slovăceşti (haluske), aşa cum de altfel le spune şi numele, sunt un preparat specific etniei slovace, care pot fi consumate, funcţie de ingredientele folosite, atât ca aperitiv, cât şi ca desert.
Maria Plausiti, o doamnă de etnie slovacă din Nădlac, povestește că pentru prepararea găluştelor slovăceşti sunt necesare următoarele ingrediente: făină, drojdie, un ou, lapte, apă, sare după gust, o linguriţă de zahăr şi o lingură de ulei.
Se amestecă drojdia cu laptele şi zahărul până la omogenizare, după care se adaugă făina, împreună cu uleiul, oul şi sarea. Se frământă apoi un aluat pe care îl lăsăm la dospit într-un loc cald, acoperit cu un ştergar. După ce a dospit suficient, aluatul este întins pe planşeta din lemn până la o grosime de circa 2 cm, iar apoi este tăiat cu un pahar, realizând nişte forme circulare.
Bulinele astfel obţinute sunt lăsate să se odihnească puţin, după care sunt aşezate într-o tigaie de teflon, care a fost unsă în prealabil cu untură (sau ulei). Găluştele de aşază în tigaie de jur împrejur, pe două rânduri, fiecare dintre rânduri fiind uns cu ulei, folosindu-se o pană sau o pensulă.
Se adaugă apă, cu menţiunea că aceasta nu are voie să acopere în totalitate găluştele, după care se acoperă tigaia cu un capac şi se pune la fiert.
„Sunt de modă veche, pun apa în formă de cruce”. În timpul fierberii găluştelor, tigaia nu se descoperă deloc. Când de sub capac nu mai iese abur, se aude sfârâitul şi se simte mirosul găluştelor care încep să se prăjească, tigaia se ia de pe foc. Găluştele nu sunt descoperite imediat, ci mai sunt lăsate sub capac încă circa 5 minute. Apoi sunt unse din nou cu ulei, folosindu-se pana şi sunt scoase una câte una cu furculiţa, fiind puse într-un castron, sau pe o farfurie.
După aceea, găluştele se pot presăra cu brânză sărată sau dulce, cu mac măcinat şi amestec cu zahăr, cu nucă măcinată cu zahăr sau cu scorţişoară.
„În trecut, în familiile de slovaci din Nădlac, acest fel de mâncare se prepara în mod tradiţional, găluştele fiind fierte în cătlane (ceaune mari din fontă.) sau în cratiţe mari din fontă”, a adăugat tanti Maria, o foarte bună cunoscătoare a tradiţiilor slovăceşti.
Maria Plausiti a învățat această rețetă de la tatăl dumneaei cu foarte mult timp în urmă. „În ziua de azi tinerii nu mai știu să facă găluște”, spune tanti Maria cu tris­tețe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.