permisPoliţistii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean român, care conducea un autoturism având permisul suspendat. Asta, după ce la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Ion S., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, conducând un autoturism marca „BMW”,  înmatriculat în Franţa.
Cu ocazia controlului de frontieră, persoanei respective i s-a solicitat să prezinte pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Bărbatul a prezentat o copie xerox după un permis de conducere eliberat de autorităţile române pe numele său, declarând totodată, că nu are asupra sa documentul original. Existând suspiciuni asupra celor declarate, acesta a fost condus la sediul sectorului pentru cercetări. În urma verificărilor specifice efectuate, a rezultat faptul că numitul Ion S. are permisul de conducere suspendat de la data de 17.01.2009, de către poliţia Ilfov. „Bărbatului i s-au întocmit actele premer­gătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul suspendat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Daniel Iancu.
(C.G.)

Recomandările redacției