Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat alături de rectorul Universității „Aurel Vlaicu”, prof. univ. dr. Ramona Lile, la inaugurarea lucrărilor de la noul cămin studențesc al universității de stat din Arad.

Căminul se construiește lângă clădirea Facultății de Design, în cartierul Grădiște. Va avea o suprafață construită de 500 metri pătrați pe nivel (2700 metri pătrați desfășurați), parter, patru etaje și mansardă. Căminul studențesc va avea 64 de camere a câte două paturi. La fiecare nivel va fi câte o sală de lectură, o chicinetă, o spălătorie și o uscătorie. Investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, și cofinanțată de Universitatea „Aurel Vlaicu”. „Aradul se dezvoltă, iar această dezvoltare se bazează pe studenți. Pentru un județ puternic, avem nevoie de universități puternice. Mă bucură această investiție care consolidează Universitatea Aurel Vlaicu, dar pe de altă parte arată și aprecierea de care se bucură și în Capitală. Consiliul Județean Arad are un parteneriat strategic cu Universitatea, avem programe și proiecte comune și ne susținem reciproc”, a declarat președintele Iustin Cionca. Prof. univ. dr. Ramona Lile a punctat faptul că Universitatea „Aurel Vlaicu” continuă să crească și să se consolideze. Investiția într-un nou campus se alătură altor mari investiții care au în centrul lor universitatea de stat și contribuie la dezvoltarea mediului universitar arădean și implicit a Aradului însuși. „Este o zi importantă pentru noi, fiindcă începem o lucrare care va crește capacitatea de absorbție a universității noastre. Am mizat mult în ultimii ani pe Facultatea de Design, care a și devenit un reper zonal. Am pornit specializări noi, avem studenți din alte județe și din străinătate, de aceea căminul acesta este foarte necesar”.Slujba de sfințire a lucrărilor a fost oficiată de Înalt Preasfinția Sa Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Recomandările redacției