Un scandal între un cioban şi patronul său s-a încheiat pentru primul dintre ei cu o intervenţie chirurgicală, în urma căreia a rămas fără un ochi. Totul s-a întâmplat pe timp de noapte în localitatea Lalaşinţ, după o discuţie contradictorie. Ambii au fost orgolioşi, ambii şi-au susţinut sus şi tare dreptatea, aşa că s-a ajuns la violenţă, iar apoi la spital.
Întâmplarea nefericită a avut loc în noaptea de 8 spre 9 februarie, în jurul orei 2, la o stână de oi din Lalaşinţ. Totul a început după ce cu câteva zile în urmă proprietarul stânei a angajat un tânăr de 29 de ani ca şi cioban, pentru a avea grijă de oi. În schimbul muncii sale, a promis că lunar îl va plăti cu 900 de lei. Zis şi făcut. Cei doi au bătut palma, iar tânărul era gata să se apuce de muncă. Numai că, a cerut un avans de 450 de lei, pe motivul că nu mai avea bani cu care să trăiască. Proprietarul stânei a înţeles situaţia şi a făcut aşa cum i-a cerut, vrând să-l ajute.
Problemele între cei doi au apărut însă după două zile, atunci când ciobanul şi-a anunţat şeful că el s-a săturat de muncă şi vrea să plece. A promis în schimb că îi va lăsa postul socrului său, care se va ocupa mai departe de tot. Bărbatul a acceptat, dar i-a cerut să rămână să muncească timp de două săptămâni pentru că fusese plătit în avans. Acest fapt l-a nemulţumit pe angajat, acesta vrând să plece de la stână. Spre seară, când a crezut că nu îi simte nimeni absenţa a furat senzorii de la gardul electric ce împremuiau stâna şi-a pus în pachet mai multe bucăţi de cârnaţ şi a vrut să dispară. A fost însă oprit de proprietar. Atunci a început cearta.
Poliţiştii au fost imediat sesizaţi despre cele întâmplate şi au deschis o anchetă. „Poliţiştii Secţiei numărul 7 Poliţie Rurală Lipova au reţinut un bărbat care în noaptea de 8 spre 9 februarie a agresat fizic o persoană, care a necesitat internarea în spital. În urma loviturii primite, victima o fost supusă unei intervenţii chirurgicale, necesitând mai multe zile de spitalizare şi îngrijiri medicale”, a precizat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Dosarul a ajuns rapid pe masa procurorilor care au început audierea celor implicaţi în acest caz, pentru a stabili cu exactitate cele întâmplate. „În urma audierilor, suspectul a povestit faptul că în timpul în care purta o discuţie aprinsă cu angajatul său a observat că acesta umbla la brâu ca şi când ar fi căutat ceva. Pentru că acela este locul în care ciobanii îşi tin cuţitul, acesta a spus că a crezut că va fi atacat. Acela a fost momentul în care suspectul a afirmat că a pus mâna pe o bâtă de pe jos şi şi-a lovit angajatul la nivelul capului. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezen-tat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporal gravă”, a precizat procuror Victor Giura, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.
Ciobanul rănit a fost transportat de urgenţă la secţia de oftalmologie a Spitalului Judeţean din Arad. A suferit răni grave la cap ce au necesitat o intervenţie chirurgicală. „Este vorba despre victima unei agresiuni care a ajuns la spital cu un traumatism facial sever. Mai precis, acesta a suferit o fractură de piramidă nazală, dar şi un traumatism de glob ocular stâng. S-a intervenit chirurgical, dar din păcate nu s-a putut salva ochiul”, a declarat medic Adrian Wienner, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad.
Rănitul a ajuns şi la cabinetul de medicină legală. Aici, specialiştii au spus că va avea nevoie de aproximativ 75 de zile de îngrijiri medicale, înainte de a se cupera complet.
Dacă va fi găsit vinovat, proprietarul stânei, riscă între 2 şi 10 ani de zile în spatele gratiilor.
Actualitate 25
Fumătorii, tot mai îngrădiți: UE vrea să interzică fumatul în multe spații exterioare
citește mai mult »