O seară înălţătoare, un moment de aleasă trăire duhovnicească, o bucurie a cântului împreună a fost Concertul de Colinde din seara zilei de 17 decembrie 2017, din Bise­rica Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Arad – Grădişte 1, concert care a reunit glasurile adolescenţilor din Corul de Tineret al Parohiei Grădişte 1 – dirijor Marius Lăscoiu, cu cele ale tinerilor din Corul „Ortodoxia” din Covăsânţ – dirijor Marius Oneţ, cu ale „Feciorilor colindători” din Sânicolaul Mic, coordonator Vasile Rus şi cele ale Coralei „Unirea Grădişteană” – dirijor Corina Teuca. Lor li s-au alăturat două glasuri de înger: Sofia Daiana, clasa a XI-a şi Eduard Motan, clasa a V-a, ambii elevi ai Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” Arad.
Concertul a fost prezentat de prof. Silvia Demian, iar din partea Arhiepiscopiei Aradului a fost prezent P. Cuv. Părinte Consilier cultural Protos. Iustin Popovici care a transmis binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului.
După cum prof. Silvia Demian a subliniat în prezentare, concertul a fost o retrăire a tradiţiilor româneşti din pragul sărbătorilor de iarnă şi anume colindatul pe uliţele satului, colindat ce începe ziua cu „piţărăii” – copiii cei mai mici – urmaţi de fetele tinere, pentru ca seara să fie lăsată feciorilor şi adulţilor. Tradiţia spune că în noaptea de Ajun masa trebuie împodobită şi aşezate bucate precum şi o lumânare aprinsă, ca îngerii ce se coboară din ceruri să binecuvinteze masa şi casa credincioşilor. Lumina a fost aprinsă în această seară de cânt în inimile tuturor celor prezenţi.
Bucuria de a-i avea împreună pe aceşti colindători a fost dublată de un moment aniversar deosebit. Corala „Unirea Grădişteană” aniversează în aceste zile 20 de ani de când s-a reluat seria concertelor de Crăciun sub bagheta tânărului dirijor Emanuel Matula. Emoţiile şi bucuria acelor zile au fost retrăite astăzi de toţi cei prezenţi.
Nădăjduim ca de acum înainte această tradiţie să urmeze neîntrerupt an de an în biserica Parohiei Grădişte 1, şi tot mai mulţi colindători să-i treacă pragul.
Prof. diac. Călin Teuca

Recomandările redacției