Un echipaj de jandarmi aflat în serviciul de ordine publică în zona Pieţei Mihai Viteazul din municipiul Arad a prins în flagrant o persoană care oferea spre comercializare mai multe articole pirotehnice. În urma verificărilor efectuate, a rezultat că persoana în cauză, Constantin C., în vârstă de 39 de ani, cu domiciliul în municipiul Arad, deţinea mai multe cutii cu artificii şi rachete-artificii, acestea aflându-se într-un autoturism parcat în apropiere. Conform declaraţiilor date de Constantin C., el nu avea documente legale care să ateste provenienţa mărfii sau dreptul de a comercializa articole pirotehnice, dar intenţiona să le vândă amatorilor la preţul de 70 lei/bucata.
Articolele pirotehnice găsite au fost ridicate în vederea confiscării şi vor rămâne confiscate până la finalizarea cercetărilor. Lui Constantin C. i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, având în vedere prevederea legală potrivit căreia orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept este considerată infracţiune.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
A1 35
Trafic feroviar blocat între Arad și Timișoara din cauza deraierii unui vagon. Circulația a șapte trenuri de călători a fost afectată
citește mai mult »