Un conflict în nuanţe de gri

Dacă ar fi să aleg unde mi-ar plăcea să locuiesc între SUA şi Rusia, cu siguranţă aş alege prima variantă. În afara nivelului de trai mult mai ridicat, în America există democraţie, iar acest lucru este foarte important pentru cetăţenii de rând. Cu toate acestea nu pot să spun că sunt pro-american până în pânzele albe, pentru că şi Statele Unite au părţilor lor urâte. Pe de altă parte, dacă în timpul unui conflict militar, ar trebui să pariez pe câştigător, având de ales între o armată, al cărui comandant suprem este Barack Obama şi una condusă de Vladimir Putin, aş fi înclinat să-mi pun banii pe Putin. Acesta din urmă pare a fi un lider înăscut, care ştie ce vrea şi nu ezită atunci când trebuie să ia decizii dificile. Pe timp de pace, poate fi caracterizat ca fiind un lider autoritar sau chiar un dictator, dar dacă pe timp de război se află la comandă, este omul potrivit la locul potrivit. După ce a fost ales de „Familia” constituită în jurul fostului preşedinte Elţîn pentru a fi următorul preşedinte al Rusiei, fiind considerat un om uşor de manipulat, Putin a dat dovadă că lucrurile nu stau aşa. A reuşit să-şi elimine adversarii din ţară, ceea ce pentru un lider democrat nu este un lucru demn de laudă, dar în Rusia nu a fost nicidată democraţie autentică, locuitorii de acolo fiind obişnuiţi să aibă un „tătuc” care să le spună ce au de făcut. Dar cea mai mare realizare a lui Putin a fost că a redat ru­şi­lor încredere în propria forţă, reclădind armata şi serviciile secrete, transformând o ţară slăbită, într-o forţă de temut, aşa cum a fost de altfel de-a lungul istoriei.
Acum, când se vorbeşte din ce în ce mai des despre cel de Al Doilea Război al Crimeei, ţările NATO, cele din Uniunea Europeană şi implicit România, se reped să condamne faptul că ruşii au încălcat tratatele internaţionale şi că pun în pericol integritatea teritorială a Ucrainei. Oricât am fi de filo-americani, lucrurile nu pot fi văzute numai în alb şi negru, pentru că situaţia din Crimeea are foarte multe nuanţe de gri. Sigur, în calitate de membru al NATO şi UE, po­ziţia României este de înţeles, trebuie să fim solidari cu aliaţii noştri. Dar dacă privim lucrurile în mod obiectiv, nu putem să nu ne aducem aminte că şi Statele Unite au violat acordurile internaţionale atunci când au bombardat Belgradul, atunci când au atacat Afganistanul sau când au invadat Irakul. A devenit deja un lucru care se observă cu ochiul liber că pentru marile puteri, tratatele pe care le semnează nu au niciun fel de valoare atunci când le sunt afectate interesele. Or, şi interesele Rusiei în Crimeea sau partea de Est a Ucrainei sunt la fel de legitime cu intersele americane din Afganistan sau Irak. Dacă în partea de Est a Ucrainei, populaţia majoritară este rusofonă, Crimeea a aparţinut Rusiei până ce Nikita Hruşciov nu s-a apucat să se joace cu graniţele interne ale URSS, deci militarii ruşi au tot dreptul să fie acolo.
Atunci când vorbesc de integritatea teritorială a Ucrainei, românii nu trebuie să uite că Buco­vina de Nord şi Sudul Basarabiei, sunt teritorii furate de la Sta­tul Român, împreună cu Basa­rabia şi Ardealul de Nord, în urma pac­tului Ribbentrop-Molotov. Când a intrat în război de partea Germaniei, generalul Antonescu, devenit ulterior mareşal, a făcut acest pas şi pentru a-şi recupera teritoriul ocupat de bolşevici. După căderea regimului nazist, România a redobândit doar Ar­dealul de Nord, pierdut iniţial în favoarea Ungariei, în timp ce sovieticii şi-au păstrat partea. Mai mult, Basarabia a fost ciopâr­ţită, Sudul regiunii fiind trecut în administrarea Ucrainei, care a primit şi Bucovina de Nord.
Pe de altă parte, vocaţia de imperiu a Rusiei este foarte peri­culoasă pentru statele din zonă. Un important analist american, Zbigniew Brzezinski, un fost con­silier pe probleme de securitate al fostului preşedinte al SUA, Jimmy Carter, a tras un puternic semnal de alarmă cu privire la faptul că ţările din fostul Bloc Estic sunt în pericol, dacă SUA, NATO şi UE permit ruşilor să-şi facă jocurile în Ucraina.  Or, mo­dul de reacţie al ţărilor din „Lumea Liberă”, după cum le place americanilor să spună, mă duce cu gândul la ceea ce s-a întâmplat înainte de începutul celui de Al Doilea Război Mondial.