Strada Banu Mărăcine din municipiu ar putea deveni un crater gigant.

Luni, 9 august, o imagine ,de pe internet, a ceea ce este doar începutul, ne-a atras atenția.

Autorul postării a scris: „Crater în devenire vizavi de KFC Banu Măracine”.

Și într-adevăr, asfaltul de lângă KFC-ul de pe strada Banu Mărăcine arată…nu prea bine.

Un mini crater sau mai bine spus, o porțiune a asfaltului s-a lăsat în jos, în apropierea unei guri de canalizare. 

Arădenii nu au putut lăsa glumele legate de această problemă. Unii au spus că: „E capcană pentru trotinete”, „Pune și tu un cireș”, „Aia e ventilație pentru asfalt” sau că acea gaură ar fi un „Limitator de viteză”.

Cauza acestei găuri poate fi căldura sau poate incompetența muncitorilor, dar asta nu o putem spune cu siguranță.

Îngrijorător rămâne a fi faptul că, odată și odată, asfaltul o să cadă la propriu.

Până una alta, mare grijă dacă treci cu mașina pe acolo, pentru că, nu se știe niciodată cum anume roata mașinii tale poate nimeri în „mini craterul” de pe Mărăcine.

Sursa: facebook, AradTraffic

Recomandările redacției