Un deţinut în vârstă de 24 de ani de la Penitenciarul Arad a fost găsit, vineri, spânzurat într-o baie a închisorii, conducerea instituţiei începând o anchetă, în condiţiile în care este a doua oară în ultimele două luni când o persoană încarcerată se spânzură. Deţinutul nu era din judeţul Arad, ci din judeţul Timiş, şi executa o pedeaspă de şase ani şi trei luni pentru furt. Conform unor surse, acesta avea mai puţin de un an până când ar fi putut intra în prima comisie care să îi analizeze posibilitatea eliberării condiţionate.

Bărbatul nu a avut un comportament care să atragă atenţia celor din jur. „Bărbatul a fost găsit în baia camerei, s-au efectuat manevrele de resuscitare de către personalul medical al Penitenciarului, s-a solicitat intervenţia echipajului SMURD, medicii au continuat manevrele de resuscitare, bărbatul fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde, în ciuda eforturilor medicilor, nu a mai putut fi salvat, murind la spital”, a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Penintenciarului de Maximă Siguranţă Arad, Eduard Magold. Conducerea Penitenciarului Arad a început o anchetă internă şi, conform procedurii, a sesizat Poliţia şi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru a face cercetări în acest caz. În 20 septembrie, un deţinut în vârstă de 48 de ani a fost găsit spânzurat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.

Recomandările redacției