finanteInspectorii din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Arad au pus sechestru pe proprietăţile unui evazionist, condamnat în două dosare. În primul dosar, conform procurorilor, Ioan Berki a fost a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată. „Inculpatul Berki Ioan, în perioada septembrie 2009 – martie 2011, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale unei societăţi comerciale din Arad, operaţiunile comerciale efectuate respectiv veniturile realizate, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului, cauzând astfel un prejudiciu de 524.768 lei”, se arăta într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Tribunalul Arad l-a condamnat la cinci ani de închisoare şi a stabilit că trebuie să plătească suma de 626.352 lei, cu titlu de impozit, majorări de întârziere și penalităţi, actualizată cu majorări, dobânzi și penalităţi, până la momentul plăţii efective a prejudiciului. De asemenea, asupra bunurilor şi conturilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente (Solprest Cons SRL) a fost pus un sechestru asigurator şi popriri asiguratorii. Soluţia a fost atacată la Curtea de Apel, însă judecătorii au respins apelurile făcute de inculpat şi de partea responsabilă civilmente, astfel încât afaceristul a rămas să răspundă cu bunurile proprii pentru faptele săvârşite.
Într-un alt dosar, în care s-a produs un prejudiciu şi mai mare, Berki a fost condamnat de judecătorii arădeni, împreună cu o altă persoană tot la cinci ani de închisoare, ambii inculpaţi fiind obligaţi să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente (SC Arbin Construct SRL) suma de 949.318 lei, cu titlul de despăgubiri. Curtea de Apel Timişoara a desfiinţat însă hotărârea, reducând pedepsele aplicate celor doi, dar a instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpaţilor.
Eforturi susţinute
Angajaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Arad au făcut eforturi serioase pentru recuperarea prejudiciului, iar rezultatele încep să se vadă. Până la obţinerea condamnării, inspectorii fiscali şi cei de la Serviciul Juridic au contribuit la stabilirea stării de fapt, reuşind să obţină în instaţă restituirea prejudiciului din primul dosar, în cel de-al doilea, nefiind parcurşi toţi paşii necesari, pentru începerea procedurilor de executare silită. După obţinerea unei soluţii care să permită recuperarea prejudiciului, în scenă au intrat angajaţii de la Serviciul de Executări Silite. „În primul dosar s-a reconstituit masa impozabilă, s-a recalculat impozitul pe profit şi TVA. Au fost descoperite sume nececlarate şi neplătite. Pe lângă debitele calculate, organele de inspecţie fiscală au stabilit majorări şi penalizări. Şi în cazul celei de a doua societăţi, au fost descoperite probleme tot la TVA şi impozitul pe profit. Pe numele persoanei în cauză au fost făcute sesizări penale”, a declarat Călin Arusti, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad.

Mai multe informaţii în documentul ataşat.

Recomandările redacției