vernisaj

Orașul Nădlac a fost mereu – dar în mod sigur de-a lungul ultimilor ani, gazda unor evenimente culturale deosebite, chiar reprezentative. Un vârf al găzduirii a numeroase acte de înaltă ținută artistică a fost perioada de mijloc a anului 2010 când, timp de șase luni, orașul Nădlac a fost desemnat „Cetate Culturală a județului Arad“. În cele ce urmează redăm deosebita prezentare, realizată de Gabriela Adina Marco, a unui vernisaj deosebit.

 

Prin culoare către Adevăr, Viaţă şi Natură

 

«Se spune că „Pictorul este un filosof, iar filosofia sa este pictura”. Într-adevăr, arta plastică reprezintă o poezie tăcută, muzica ochiului, o stare de a fi, starea sufletească a artistului exprimată în culori, un joc de opacităţi şi transparenţe, un adevărat act de realizare a echilibrului între viziunea interioară, virtuozitate şi mister.

Aceste elemente au fost prezente şi prezentate duminică, 6 septembrie 2015, când oraşul Nădlac a trăit un eveniment cultural de excepţie: vernisajul pictoriţei Felicia Baltă. Evenimentul s-a desfăşurat în incinta Localului nr. 3 din cadrul Grupului Şcolar „J. G. Tajovsky”, fosta Şcoală Confesională Ortodoxă Română. Au fost expuse un număr de 64 de tablouri, având ca tematică peisaje, natură statică, precum şi icoane pe pânză.

Felicia Baltă s-a născut în judeţul Botoşani, a studiat la Liceul de Arte din Iaşi, unde l-a avut ca şef de lucrări pe celebrul pictor român Corneliu Baba. Este membră a Cenaclului Ion Andreescu din Arad. De 45 de ani este „adoptată” de oraşul Nădlac, unde a muncit ca şi contabil, dar şi ca pictor amator. Tehnica de lucru preferată de artista nădlăcană este pictura în ulei pe pânză, folosind în special tehnica „în cuţit”.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul mai multe personalităţi locale, printre care remarcăm unele nume.

Profesorul şi pictorul bisericesc Ludovic Sosnak a prezentat activitatea de o viaţă a d-nei pictoriţe Felicia Baltă, care merge deja pe un drum specific în ceea ce priveşte viaţa artistică, subliniind faptul că odată cu trecerea timpului compoziţiile Feliciei Baltă devin tot mai profesioniste, primind o valoare artistică din ce în ce mai mare. „În compoziţiile Feliciei Baltă se înglobează armonios liniile tematice cu cromatica. În fiecare tablou se găseşte un cadru precis, complex. În naturile statice sunt redate caracteristicile proprii ale acelor obiecte. Un obiect poate fi frumos, urât, mare, mic, greu, uşor, iar Felicia Baltă, prin cromatica utilizată, reuşeşte să surprindă perfect aceste caracteristici. Tema aleasă cu predilecţie de Felicia Baltă o reprezintă peisajul, dovadă numeroasele tablouri de acest gen expuse; surprinde peisaje în toate anotimpurile”.

Învăţătoarea Delia Borlea, preşedinta Asociaţiei cultural-ortodoxe „Junii Nădlacului” şi gazda primitoare a evenimentului a mulţumit artistei pentru minunatul eveniment creat. „Prin lucrările dânsei ne dăm seama câtă răbdare, sensibilitate, frumuseţe şi lumină se află în sufletul artistei. Ne bucurăm că munca şi aspiraţiile doamnei Felicia Baltă nu se opresc aici, dânsa doreşte să continue”, să bucure şi în viitor ochiul şi inima iubitorului de frumos, a precizat Delia Borlea. Peisajele, florile şi icoanele expuse au fost admirate de nădlăcanii prezenţi, de toate vârstele: de la cei mai mici şi talentaţi copii până la persoane cu o bogată experienţă a vieţii. Dânsa a apreciat faptul că fiecare tablou, prin căldura culorilor utilizate de Felicia Baltă, ne-a încălzit sufletul, transmiţând lumina sufletească a artistei.

Nu în ultimul rând, preotul paroh ortodox român Ştefan Păcurar a amintit că expoziţia la care am luat parte este închinată de artistă Maicii Domnului, iar picturile expuse exprimă o picătură din harul lui Dumnezeu şi sensibilitatea artistei, exprimându-şi regretul că, cei care citesc aceste rânduri nu au posibilitatea să se bucure alături de nădlăcani şi de prezența Feliciei Baltă, de căldura şi lumina transmisă de creaţiile artistice.

Pentru oraşul Nădlac, acest eveniment cultural a îmbogăţit sufletelor oamenilor, invitându-i să privească prin culoare în propriile inimi, spre lumina cerului iar pictura a devenit ca şi rugăciunea, o adevărată forţă vitală prin care orice suflet poate să vadă Adevărul, Viaţa şi Natura».

 

Recomandările redacției