Europa e pregătită pentru a doua reprezentație de la Chișineu-Criș. Astăzi, de la ora 15,00, în orașul de pe malul Crișului Alb vine Seso Câmpia Turzii, grupare aflată pe locul 8 în seria a V-a, de care o desparte un singur punct (18 față de 17).
„Ne aşteaptă o partidă grea, dar ne gândim doar la victorie, nu ne interesează altceva. Vrem să obţinem primul succes pe teren propriu pentru a ne continua forma bună, mai ales că ne aşteaptă două partide foarte dificile după aceasta. Sper să facem un meci bun şi să câştigăm, dar ne-am informat despre adversari şi vor fi o nucă greu de spart“, a zis Lucian Ciba.
Vizitatorii orașului Chișineu-Criș sunt pregătiți de Ștefan Fogoroși, fost antrenor al Europei pe când juca în Liga a IV-a din județul Alba, care i-a avut sub comandă pe cei cinci albaiulieni din lotul lui Ciba și Cigan – Circov, Apetri, Hîrciagă, Al. Popa şi Al. Man. „Dorim să facem un meci cât mai reuşit şi să scotem un rezultat bun. Nu contează că în trecut am antrenat Europa, îmi doresc să câştig cu noua mea echipă”, a declarat Fogoroşi. Tehnicianul a fost pe banca tehnică în turul stagiunii trecute, apoi locul i l-a luat fostul utist Radu Andone, înlocuit după primele două etape ale turului de Dan Mănăilă.
Sport 73
Mircea Rednic: „Sunt un antrenor fericit, mândru de băieții mei, de echipă”
citește mai mult »