dragosSalvat de la retrogradare pe teren, „nașul” UTA-ei din ultimele sezoane ar putea începe campionatul următor din Liga a III-a. FC Maramureș s-a trezit cu 2 puncte mai puțin în clasament și asta datorită Comisiei de Disciplină din cadrul FRF ce a sancționat gruparea din Dealul Florilor pe baza unui litigiu mai vechi cu un fotbalist. Acesta se numește Petrică Dragoș și a apărat culorile celor de la ACU în sezonul 2010-2011, iar acum a pus umărul la promovarea Olimpiei Satu Mare în eșalonul secund.
Conducerea echipei moroșene susține că datoriile salariale către tânărul atacant au fost achitate demult, iar în acest sens există și un act care certifică asta. „Am fost la Federaţie şi am depus o cerere de revizuire la litigiul Petrică Dragoş. Sperăm ca forul fe­deral să facă dreptate şi să ţină cont de meritul sportiv şi nu de alte interese”, a declarat Dan Hotico, patronul băimărenilor, pentru Liga2.ro.
Cu două puncte mai puțin în clasament, FC Maramureș ar aluneca pe locul 12 în clasamentul seriei de Vest a ligii secunde și ar retrograda în locul celor de la FC Olt.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției