Un fost candidat la președinția României a murit de Covid

0
358

Bogdan Stanoevici, fostul ministru delegat pentru Românii de pretutindeni și candidat la prezidențiale în 2019, a murit, marți, după o lungă perioadă în care s-a luptat cu coronavirusul. Avea 62 de ani și, în ultimele săptămâni, fusese internat pe secția de Terapie Intensivă a spitalului „Sfântul Pantelimon”, din Capitală. De acolo, a fost transferat la Institutul Inimii, unde a fost supus unei intervenții complicate, potrivit realitatea.net.

Plămânii actorului erau extrem de afectaţi, în ultimele zile, şi necesitau ventilare artificială. 

„Bogdan Stanoevici a fost supus recent unei intervenţii prin care i-au fost puşi plămânii în repaus total, timp de 7 până la 15 zile”, spuneau medicii, la sfârșitul lunii decembrie. 

Stanoevici fusese trecut pe oxigenare extracorporală.

Internat iniţial la Spitalul Sfântul Pantelimon, din Capitală, Bogdan Stanoevici a fost intubat pe 16 decembrie, în stare gravă. Două zile mai târziu, a fost transferat la ATI, unde s-a ales şi cu o infecţie nosocomială.

Între 5 martie și 17 decembrie 2014, Bogdan Stanoevici a fost ministru pentru românii de pretutindeni în guvernul Victor Ponta. 

A mai fost secretar de stat al Ministerului Culturii începând din ianuarie 2015 până în decembrie 2015, când a fost demis.‪

Stanoevici fusese numit director general interimar al Circului Globus din București în perioada 2017-2020. În 2019, a candidat la alegerile prezidențiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.