Un fost director al CET Arad a fost condamnat, vineri, la trei ani şi două luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dar şi la plata unor despăgubiri de aproape 7.000.000 de lei către centrala de termoficare, în urma unui contract dezavantajos semnat cu furnizorul de cărbune. Adrian Nicolae Ghilea, fost director executiv comercial la CET Arad, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, în luna martie.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au menționat că, în data de 13 februarie 2007, Adrian Nicolae Ghilea, în calitate de director executiv comercial al SC CET Arad SA, „cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi a reglementărilor interne ale societăţii, a încheiat și semnat un act adițional la un contract de furnizare lignit prin care se stabilea că, pentru livrările neachitate la termen, prețul facturilor se reactualiza, de la 56,62 lei /tonă, la sume cuprinse între 57,75 lei/tonă până la 66,28 lei/tonă, deși în documentul inițial se prevedea deja o modalitate de penalizare a facturilor neplătite la termen, conform căreia se calculau penalități de 0,1%/zi de întârziere în funcție de valoarea facturii neplătite“.

„Clauza, vădit defavorabilă intereselor financiare ale SC CET Arad SA, dădea posibilitatea ca prin simpla neachitare a facturilor viitoare la termenele stipulate (chiar şi în cazul unei imposibilităţi obiective), furnizorul să calculeze şi să factureze preţuri «reactualizate» pentru cantităţile de lignit livrate. Activitatea infracţională derulată de inculpat a condus la producerea în dauna SC CET Arad SA a unui prejudiciu total de 6.847.861 lei, precum și la asigurarea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea furnizoare a cărbunelui“, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

SC CET Arad SA s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.847.861,81 lei. În cursul zilei de vineri, Tribunalul Arad l-a condamnat pe Adrian Nicolae Ghilea la 3 ani şi 2 luni închisoare, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

De asemenea, instanţa a admis şi acţiunea civilă introdusă de CET, astfel că Ghilea va trebui să achite despăgubiri de 6,8 milioane de lei. Sentinţa Tribunalului Arad nu este definitivă.

Recomandările redacției