Mulți vor să pozeze în oameni sufletiști, situații cu care ne-am întâlnit des în perioada campaniei electorale ce s-a încheiat, dar oamenii cu adevărat inimoși pot fi numărați pe degetele de la o mână. Și aceștia nu sunt din rândul politicienilor și nici dintre cei care lucrează în diverse instituții ale statului, chiar și unii oameni de afaceri potenți financiar  întorc privirea când vine vorba despre un copil a cărui soartă l-a încercat peste puteri.

Un om de afaceri arădean a donat diferența de bani care trebuia completată pentru a-i asigura unui copil tratamentul necesar pentru a putea trăi. Este vorba despre omul de afaceri extrem de sufletist Ovidiu Palcu, care, cum a văzut anunțul despre situația teribil de dificilă a Carinei, a acționat imediat și a ajutat cu suma care mai trebuia donată pentru a putea urma tratamentul la o clinică din Viena.

Domnul Gărdău, bunicul micuței, a rămas fără cuvinte și cu ochii în lacrimi a adresat mulțumiri acestui om, pe care nici nu l-a întâlnit. Întrebarea lui Ovidiu Palcu a fost: câți bani le mai trebuie? Nu a stat pe gânduri și a completat cu o sumă (nu a vrut să ne spună cât) pe lângă banii adunați. Tocmai de aceea, este un gest impresionant, de vreme ce alții au întors spatele acestui caz social. Cei cu putere finaciară puteau dona, însă doar pentru interesele proprii se găsesc bani, dar când vine vorba despre viața unui copil, nu i-au oferit niciun sprijin. 

Povestea Carinei  o găsim scrisă de mamică:  „Fetița mea suferă de neuroblastom stadiu 4. Are 2 ani și 9 luni. De un an suntem tot prin spitale, se poate opera, dar costurile sunt mari pentru noi 47 de mii de euro. De un an face chimioterapie. Totul a început în 2019 în August mai exact, când eram la Eforie Nord,  la mare, în vacanță. De atunci au apărut primele semne ale îmbolnăvirii, Carina nu mai avea poftă de mâncare, scădea în greutate prea brusc , abdomenul crescut în volum. Ne-am pus niște semne de întrebare , pornind spre Arad cu soțul meu.. cu fetița ..țin minte era într-o duminică după masă când l-am sunat și i-am spus : hai acasă repede că ceva nu e în regulă cu fetița noastră. A venit .. și am pornit la cel mai apropiat spital adică cel din Arad Pediatrie 1.

Am stat acolo internate 2 săptămâni, în care nimeni nu mi-a confirmat exact ce are. Nici ei nu știau exact. Pe lângă toate ecografiile abdominale care le-am făcut, nimeni nu ne-a confirmat nimic concret ce ar fii până în momentul în care nu am făcut un ecograf mai „special” cu o aparatură mai bună.

 Trebuia să plecăm la Timișoara de urgență, ne-a evaluat fetița de la 0 , și urmând o biopsie ne-au confirmat exact despre ce boală este vorba mai exact „neuroblastom” eram deja stadiul IV cu multiple metastaze , care este foarte grav, am stat acolo pe terapie o săptămână, după care am fost mutați în secția de oncologie la Louis Țurcanu, urmând multe „cure” de chimioterapie mai exact 14 până în prezent.

 S-a confirmat că nu se poate efectua operația aici din cauza că cuprinde niște vene importante, și riscurile sunt prea mari. Am hotărât să mergem mai departe , să luptăm pentru ea în contiunare. Am vorbit în Viena la AKH , am trimis acolo toate actele, tot ce trebuie că să fim sigur că ne pot ajută. Am primit un răspuns pozitiv din partea medicilor de acolo , dar problema este  că nu avem suficienți bani. Costurile sunt peste 40.000 euro. Acum suntem pe Terapie intensivă , are pneumonie severă, sper că până putem pleca să adunăm acești bănuți, că să ne putem salva copilașul. Mai avem un copilaș acasă, și ne dorim ca frații să fie împreună și să fie sănătoși. Sperăm,  cu ajutorul Bunului Dumnezeu să ajungem acolo cu bine, să luptăm toți pentru ea. Pentru că merită o șansă la Viață! Vă rog să ne fiți alături în această încercare grea.”

 

Recomandările redacției