enachiucUltimele săptămâni sunt marcate de mişcări politice în toate direcţiile şi la orice nivel. Nici Aradul nu face excepţie de la această „mişcare browniană”. Mai exact, un număr de 25 de social-democraţi de la organizaţia din Curtici au trecut cu arme şi bagaje, cum se spune, la PDL. „ Normal că  îi cunoşteam pe aceşti oameni, cu unii dintre ei fiind şi prieten. Dar iniţiativa de a ni se alătura le aparţine în totalitate. Pe de altă parte, desigur că suntem mulţumiţi că s-au alăturat  organizaţiei noastre”, a punctat consilierul judeţean Dumitru Enăchiuc. La primirea noilor membri la PDL Curtici au fost prezenţi şi liderii organizaţiei judeţene, respectiv preşedintele Gheorghe Falcă şi prim-vicepreşedintele Adrian Ţolea.

Recomandările redacției