primire LipovaÎn prima zi a lunii iulie, oraşul Lipova a primit o vizită din partea unor vechi prieteni ai oraşului, prieteni veniţi tocmai din Ungaria, mai exact din localitatea Csanadpalota, localitate cu care a început o frumoasă prietenie în urmă cu mai mulţi ani. Vizita la Lipova a fost organizată cu ocazia „Zilei funcţionarului public“ din Ungaria, în care aceștia au zi liberă. Ei și-au propus să viziteze toate obiectivele turistice importante din oraș și din împrejurimile lui.
Grupul a fost format din peste 30 de persoane, angajaţi ai Primăriei din Csandopalota şi câţiva ai Primăriei din Nagylak. Vizita la Lipova a fost organizată de primarul din Csanadpalota – Kovacs Sandor, el dorind să le facă o surpriză frumoasă angajaţilor săi. Oaspeţii maghiari au sosit la Lipova în jurul orei 11:00, primul popas fiind la Primărie, unde au fost întâmpinaţi de Mircea Jichici, primarul oraşului Lipova, viceprimarul Vasile Dodon, Adela Popescu – Consilier în cadrul cabinetului Primarului şi Zoltan Tusa– directorul Clubul Copiilor şi Elevilor. Din grupul de oas­peți au făcut parte și viceprimarul din Csanadpalota – Laszlo Perneki, Mariana Vetrone Negreu – preşedinta Autoguvernării Române din cadrul Consi­liului Local Csanadpalota precum şi primarul din Nagylak – Andras Gyarmati.
Întrunirea de la primărie a durat aproximativ o oră, primarul din Csanadpalota, Kovacs Sandor, adresând, în numele său dar şi al grupului, mulţumiri speciale prietenilor din Lipova pentru că au acceptat această vizită şi pentru amabilitatea de care au dat dovadă încă o dată. El şi-a exprimat bucuria de a se afla din nou la Lipova, în mijlocul atâtor prieteni, dar mai ales bucuria că a reuşit să îşi aducă echipa din cadrul Primăriei să viziteze şi ei oraşul Lipova.
„Porţile orașului Csanadpalota sunt deschise oricând prietenilor de la Lipova şi-i invit oficial pe reprezentanţii administraţiei locale Lipova la Festivalul Gastronomic ce va avea loc sâmbată, 6 iulie, la Csanadpalota“ – a încheiat el.
În replică, primarul Mircea Jichici le-a urat bun-venit, exprimându-și onoa­rea de a-i avea oasăpeți pentru o zi la Lipova. „Vă asigur că această prietenie dintre comunitățile noastre va continua la fel de frumos, mult timp de acum încolo“ – a încheiat el.
Programul vizitei a fost unul încărcat, oaspeţii având un program încitant. Astfel, după oprirea de la Primărie, grupul din Ungaria a vizitat Mănăstirea Maria Radna, staţiunea Băile Lipova – unde au luat şi masa de prânz alături de reprezentanţii locali iar înainte de plecarea spre Ungaria au vizitat şi Cramele de vin de la Miniş.

Recomandările redacției