Un grup de tineri arădeni a hrănit oamenii străzii

0
1174

În după-masa zilei de ieri, un grup de tineri arădeni s-au organizat și s-au decis să ofere din bunătatea inimii lor și oamenilor marginalizați ai Aradului. Ei au pornit pe străzi, încărcați de pachete cu mâncare pentru a hrăni oamenii fără locuință, cei care stau în subsoluri, prin canalizări la mila statului și trecătorilor.

Iar pentru că fiecare om are o poveste, pe care o poartă zi de zi în spate, tinerii, nu numai că le-au dat mâncare, dar și le-au ascultat suspinul, dezamăgirile, regretele și conjuncturile care i-au adus în situația în care se află în momentul actual.

„Pe mine m-a impresionat locul in care dormeau, pe niște țevi lângă podul de la Grădiște. Dar și faptul că mulți erau altruiști. Au început să îi caute pe ceilalți ca să vină să primească și ei mâncare sau cereau pentru cei care erau plecați. Se gândeau  la nevoile tovarășilor de suferință”, ne relatează unul dintre tinerii, care a făcut parte din această inițiativă.

Copleșit de aceleași sentimente, liderul  grupului de studenți, Robert Demeter declară  că „am întâlnit și un om care în urmă cu un an locuia la gară, în condiții foarte rele, împreună cu familia, iar acum l-am întâlnit având o bicicletă și căutând fier vechi pentru a se întreține.

De asemenea, mi-a povestit faptul că, cineva i-a oferit o casă care era în paragină, dar pe care a curățat-o și a amenajat-o, iar acum îi mulțumește lui Dumnezeu că are un loc unde să își crească copiii, departe de activitatea  depravată  din zona gării.”

Un alt student, care a oferit cu inimă largă celor în nevoie ne-a istorisit din discuția purtată cu unul dintre aceștia faptul că „sunt dificili, iar viața grea i-a făcut duri, aparent fără vreo șansa la o viața mai bună. Au făcut lucruri greu de imaginat și alegeri greșite, dar într-un fel ne regăsim și noi în tiparul alegerilor și faptelor greșite. Unii nu au avut parte nici măcar de prima șansa în viața, pentru a demonstra că pot ceva mai bun. Și totuși sunt oameni, cu sensibilitățile și nevoile lor, oameni de la care de multe ori avem de învățat, semeni de-ai noștri care au nevoie de noi mai mult decât conștientizăm sau decât suntem dispuși să-i ajutăm”.

În altă ordine de idei, suntem mândri de tinerii nostri arădeni care demonstrează că viața reprezintă mai mult decât o continuă alergare după lucruri, pe care le numim noi „valoroase” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.