Un imobil de pe strada Grigore Alexandrescu, invadat de oamenii străzii

0
198

Pe strada Grigore Alexandrescu, încă de anul trecut, era cunoscut faptul că există un imobil în care oamenii străzii se adăpostesc. După toate sancțiunile primite, proprietarul imobilului degradat ce încă servește drept loc de refugiu a persoanelor fără adăpost a acceptat într-un final să fie ajutat de cei de la DGPLA prin care se monitorizează imobilului de către echipajele operative .
În toamna anului precedent, deținătorul legal al unui imobil degradat, situat pe strada Grigore Alexandrescu a procedat, cu bună credință, la securizarea perimetrului după ce fusese în nenumărate rânduri sancționat. În ciuda acestui demers, persoanele fără adăpost obișnuite să se refugieze în clădire au forțat, din nou, accesul în incintă, fapt care a condus la cea de-a șasea sancțiune contravențională aplicată proprietarului într-un interval de șase luni. Cuantumul amenzilor pe care deținătorul respectivului imobil le are de achitat pentru nerespectarea prevederilor este, în momentul de față, de 12.000 de lei.
În pofida eforturilor deținătorului legal de a izola perimetrul, trei oameni ai străzii au pătruns abuziv pentru a înnopta în imobil, fiind îndepărtați din zonă și sancționați contravențional de către polițiștii în noaptea de 19 spre 20 februarie 2020. Prin invadarea sistematică a clădirii de către oamenii străzii, aceasta a revenit la statutul de zonă de risc din punct de vedere sanitar și, totodată, un atentat la securitatea și integritatea fizică a riveranilor sau a cetățenilor aflați în tranzit în proximitatea respectivului imobil.
Agreată de către proprietarul imobilului, încuviințarea sa notarială ce va permite accesul echipajelor operative de ordine publică în incintă va înlesni atât monitorizarea permanentă a locației până la reabilitarea clădirii, cât și predarea persoanelor surprinse pătrunzând prin efracție către Poliția Municipiului Arad, putând face obiectul unor sesizări de natură penală, la plângerea prealabilă înaintată de proprietar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.