Un incendiu puternic a izbucnit la o fermă de porci în care peste 1.700 de animale au murit

0
727

Aproximativ 1.700 de porci au murit în urma unui incendiu izbucnit la o fermă din localitatea brăileană Tichileşti. Deşi iniţial se vorbea despre 10.000 de porci, pompierii au reevaluat pagubele şi au anunţat că în interior se aflau peste 2.300 de animale, circa 600 dintre acestea fiind salvate.

În urmă cu câteva săptămâni, în interiorul complexului a fost declarat focar de pestă porcină, peste 35.000 de porci urmând să fie eutanasiaţi în mod preventiv.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 6.00, fiind anunţat de unul dintre paznici. „Pe noi ne-a anunţat un paznic, am trimis la faţa locului trei autospeciale cu apă şi spumă. Focul este doar la hala cu porci, nu s-a extins la alte clădiri. Au ars aproximativ 1.700 de porci, au fost salvaţi circa 600, iar din hala de 1.000 de mp a ars mare parte din acoperiş, circa 400 mp”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian, informează Mediafax.

În urmă cu câteva săptămâni, în ferma în care a izbucnit incendiul a fost declarat focar de pestă porcină africană. 35.000 de porci au fost sau urmează să fie eutanasiaţi, procedurile fiind greoaie din cauza numărului mare de animale şi a lipsei fondurilor. Până în prezent, au fost omorâte doar 15.000 de animale, deoarece APIA nu a livrat fondurile necesare operaţiunii, ceea ce îl împiedică pe omul de afaceri să facă dezinfecţia fermei şi să înceapă cât mai rapid repopularea complexului.

Gheorghe Caruz, fostul proprietar al fermei de la Ticihileşti, judeţul Brăila, crede că încendiul izbucnit luni dimineaţă în interiorul compexului de porci a fost provocat de o mână criminală. Varianta lui Caruz nu este, însă, susţinută de pompierii brăileni, iar poliţiştii au deschis dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.