Un jucător de la Rapid trimis la ANAD, după ce a fost depistat pozitiv betametazonă

0
152

Cătălin Hlistei, jucător al echipei de fotbal Rapid Bucureşti, s-a prezentat luni la sediul Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD). Acesta a dat declarații cu privire la vodul în care și-a administrat substanța betametazonă, cu care a fost depistat pozitiv şi care se regăseşte într-un spray nazal.

Substanța betametazona, nu este interzisă de regulamentele antidoping dacă este administrată altfel decât intravenos, au declarat, cei din cadrul grupării giuleştene. Ea este o substanţă antiinflamatoare şi imunosupresivă.

În funcţie de calea de administrare, acea substanţă nu este considerată doping, dar trebuie să explici, să demonstrezi. Urmează ca laboratorul să analizeze dacă declaraţiile au fost adevărate. Una e pe venă şi alta sunt picăturile de nas“, conform agerpress.

Clubul Rapid a susținut într-un comunicat de presă că jucătorul nu a încălcat reglementările antidoping şi că are drept de joc.

Ni s-au solicitat explicaţii cu privire la modalitatea de administrare a unei substanţe ce se găseşte, printre altele, şi într-un spray nazal pe care jucătorul l-a folosit ocazional. Substanţa nu este interzisă de reglementările antidoping dacă este administrată pe această cale, respectiv ca decongestionant nazal. Drept urmare, suntem convinşi că informaţiile puse la dispoziţia Agenţiei Naţionale Antidoping sunt lămuritoare şi că nu va exista o investigaţie în adevăratul sens al cuvântului. La acest moment nu avem un caz. Jucătorul nostru nu a încălcat reglementările antidoping, el are drept de joc şi este alături de echipă, atenţia lui fiind concentrată pe următorul meci pe care îl avem de disputat“, se arată în comunicatul FC Rapid.

Jucătorul Cătălin Hlistei, 26 de ani, a fost descoperit pozitiv la betametazonă, în urma unui test efectuat după o partidă din cadrul sezonului trecut al Ligii a II-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.