Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit un autoturism marca Land Rover, model Range Rover Sport, în valoare de 8.200 de euro, căutat de autorităţile din Italia.

În data de 12.09.2021, în jurul orei 22.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 39 de ani, conducând o autoutilitară marca Fiat, tractând o remorcă pe care se afla un autoturism marca Land Rover.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul de pe remorcă figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia.

Autoturismul, în valoare de 8.200 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției