Un loc pe arena virtuală, la UTA – Petrolul, costă 10 lei: „Jucătorii vor ști câți suporteri sunt cu sufletul alături de ei”

0
275

În condițiile în care numărul infectărilor cu coronavirus a crescut din nou în țară, este tot mai clar faptul că porțile stadioanelor vor rămâne închise pentru spectatori în perioada ce urmează. Totuși, Clubul UTA va crea o arenă virtuală, fără limită de locuri, pe care poate intra oricine, indiferent de unde se află fizic.
În acest sens, „oficialii” grupării fanion a Aradului sunt pe cale să încheie un parteneriat cu o firmă ce se va ocupa cu punerea în vânzare a biletelor virtuale. Cel mai probabil, un loc la meciul cu Petrolul, primul din cadrul play-offului ligii secunde pentru „Bătrâna Doamnă”, va putea fi achiziționat începând de luni sau marți. „În primul rând, regretăm enorm faptul că suporterii noștri nu vor putea fi fizic lângă echipă. Cu ei alături, am fost mereu mai puternici, chiar imbatabili pe teren propriu în acest sezon. Date fiind condițiile și măsurile luate de autorități, conducerea Clubului UTA s-a gândit să creeze, totuși, o punte între jucători și fani, prin emiterea de bilete virtuale. Sigur, e important și aspectul financiar, dar și mai important este faptul că băieții vor știi câți oameni vor fi cu sufletul alături de ei, mai ales că aceste tichete se pot achiziționa din orice colț al țării sau al globului. Prețul unitar este de 10 lei, biletele vor fi fiscalizate, iar în zilele ce urmează vom oferi toate detaliile privind achiziționarea lor”, ne-a mărturisit Alexandru Meszar, părintele Proiectului UTA.
Așadar, sunt șanse mari să asistăm la un record de încasări pentru un meci pe teren propriu al Campioanei Provinciei în acest sezon, cu atât mai mult cu cât nu există limită de locuri, iar o persoană poate achiziționa câte bilete își dorește ea.
„Lupii galbeni” vizitează, sâmbătă, Aradul
În colaborare cu televiziunile, Federația Română de Fotbal a stabilit programul primei etape din cadrul play-offului Ligii a II-a la fotbal. Meciurile încep vineri și se încheie marți, Campioana Provinciei urmând să joace sâmbătă după-amiază.
Așadar, UTA o găzduiește pe Petrolul pe 4 iulie, începând cu ora 17. Arădenii vor știi deja care dintre Turris și Campionii FC Argeș vor pleca pe urmele sale în urma disputei directe de vineri, de la ora 17, de la Turnu Măgurele. Runda se va încheia tocmai marți, 7 iulie, începând cu ora 20, cu partida dintre actualul vicelider, CS Mioveni și Rapidul lui Dan Alexa.
Toate confruntările se vor juca cu porțile închise pentru spectatori, condiții în care televizările celor de la Digi Sport, Telekom Sport și Look TV devin foarte importante pentru fanii echipelor implicate.
Punctajul cu care cele şase echipe vor intra în play-off va fi următorul:
1. AFC UTA Arad 25 de puncte
2. CS Mioveni 20 de puncte*
3. AFC Turris-Oltul 20 de puncte*
4. Campionii FC Argeş 19 puncte
5. FC Petrolul 19 puncte
6. Fotbal Club Rapid 19 puncte*
*echipe care au beneficiat de rotunjire

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.