Ovidiu Marian este aproape sinonim cu versatil. De-a lungul carierei a trecut prin aproape tot spectrul politic, mai puţin la social-democraţi. A fost omul care mai tot timpul a ocupat ba o funcţie, ba s-a ales cu o sinecură. Oricum s-au întâmplat lucrurile Marian a căzut  mereu în picioare, deşi apele-i păreau potrivnice. La fel şi acum după ce s-a… decolorat un pic de la portocaliul democrat–liberal, până a rămas galben de liberal. De numele lui Marian se leagă şi povestea cu ridicarea pragului de deţinere de 5% de la SIF –uri, mişcare în urma căreia,  arădeanul Ioan Cuzman a fost debarcat de la conducerea societăţii. Dar asta este o altă poveste, în care amintim doar cât de bine a… lucrat pentru Arad.  Desigur, ne referim aici la episodul din primăvara lui 2012, când de atâta „susţinere” Guvernul Ungureanu a căzut la moţiune.  El a trecut fără nici o reţinere în cealaltă tabără. Asta după ce a avut o criză de conştiinţă şi s-a sucit cu votul pentru a face… chipurile, dreptate până la capăt. Recompensa acestui vot a fost o candidatură la Senat. Deşi a câştigat colegiul, la redistribuire soarta a vrut altfel. Şi i-a dat un mic bobârnac, lăsându-l fără „coledzi”. Însă, în buna tradiţie, omul a „prins” postul de secretar general al Senatului.  Desigur cu largul concurs al unui vot în plen. Aparent o compensaţie minoră, dar rangul este unul de înalt funcţionar public, cu un salariu de Uniunea Europeană, dar şi cu alte  avantaje izvorâte din poziţia deţinută. Ca să fim oneşti trebuie să spunem că la  momentUul numirii   sale, Ovidiu Marian natural că a renunţat la calitatea de membru al PNL.  Dar el n-ar fi fost nimic, dacă nu ar fi avut susţinerea partidului. Este o stare de fapt care nu poate fi pusă sub semnul îndoielii, nici măcar o clipă. Ruperea USL şi dinamica evenimentelor din ultimul timp au făcut ca oamenii care ocupau funcţii de  execuţie să-şi depună demisiile. Un lucru normal dacă este să ne gândim la mesajul de solidaritate pe care vrea să-l transmită  un partid, oricare ar fi el.  La fel a procedat şi Dan Mihalache, secretarul general al Senatalui, şeful lui Marian, cu care acesta făcuse rocada de funcţii în urmă cu ceva mai bine de o lună. Ciudat sau nu, date fiind „antecedentele” acestui adevărat «mariachi» al politicii care a făcut  carieră prin a începe să clipească cu… ochiul ţără­niştilor. Asta  până i-a apărut trandafirul în faţă, pentru ca apoi să se împiedice de o săgeată. Fapt este că Ovidiu Marian s-a lipit de scaun şi nu a plecat de mânuţă cu Mihalache. Cică e funcţionar public şi nu mai are calitatea de afiliat politic. Atunci de ce şeful său şi-a dat demisia? Interesant este că liberalii arădeni nu i-au retras sprijinul, pentru că nici nu i l-au dat. Aşa că, nu poţi să retragi ceva ce  nu ai dat. Logic şi chiar şmecheresc răspuns. Dar  asta nu prea îţi aduce şi procente…

Recomandările redacției