Frontiera de vest este una dintre cele mai solicitate granițe, fiind tranzitată ,zilnic, de mii de persoane. Printre acestea se află și unele, care nu și-au perfecționat planul, ajungând să treacă vama pe jos.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, au depistat un cetăţean marocan, care a încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Sâmbătă, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II – Csanapalota – I.T.P.F. Oradea au depistat, la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, o persoană care se îndrepta pe jos, spre teritoriul Ungariei . La solicitarea autorităților, acesta nu și-a putut justifica prezența în zonă.

Bărbatul în cauză a fost transportat numaidecât la sediul Sectorului Punctului de Frontieră Nădlac, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că este un cetăţean din Maroc, în vârstă de 32 de ani. Bărbatul a declarat că dorea să ajungă în vestul Europei.

Bărbatului i-a fost întreruptă călătoria, în cauză efectuându-se  cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției