Doi cetăţeni străini, care au încercat să treacă granița pe jos, au fost depistaţi la frontiera de vest. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat două persoane, cetăţeni din Maroc şi Liban, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În această dimineață, în jurul orei 05.30, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II au depistat la aproximativ 100 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, în zona terminalului marfă, două persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cele două persoane au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetăţeni din Maroc şi Liban, în vârstă de 33 şi 34 de ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Recomandările redacției