Doctorul Johnnie Barto, în vârstă de 70 de ani, a fost acuzat că şi-a abuzat sexual pacienţii, mulţi dintre ei cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani.
În luna februarie a anului trecut, o fată de 8 ani, care a avut simptomele unei răceli şi dureri de ureche, a mers la medicul Johnnie Barto – un doctor pediatru din Johnstown, Pennsylvania- alături de mama sa.
După ce i-a spus mamei că îi va face un consult medical complet, doctorul a pus-o pe cea mică pe masa de examinare din cabinet şi
i-a făcut un control ginecologic fără mănuşi, potrivit plângerii făcute împotriva sa, transmite Mediafax. Mama victimei le-a spus mai târziu autorităţilor că pediatrul nu i-a explicat niciodată ce legătura avea controlul ginecologic cu simptomele de răceală ale fetei sau cu durerile de ureche. Luni, Barto, în vârstă de 70 de ani, a fost acuzat că a abuzat sexual 29 de copii, iar potrivit informaţiilor date de către autorităţi, acesta ar fi practicat astfel de lucruri încă din 1980, continuând până în luna ianuarie a acestui an.
Procurorul general al Pennsylvania, Josh Shapiro, a anunţat 69 de noi acuzaţii împotriva lui Barto, care a fost acuzat anterior în ianuarie, martie şi aprilie pentru abuzuri similare împotriva unui pacient de 12 ani şi a membrilor familiei sale. În prezent acesta este arestat, iar licenţa sa medicală a fost suspendată în ianuarie. Dacă faptele de care este acuzat se dovedesc a fi adevărate, Barto îşi va petrece tot restul vieţii în închisoare. Majoritatea victimelor medicului erau atât fete, cât şi băieţi cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, dar şi bebeluşi de câteva săptămâni sau luni.
În 2016, pediatrul ar fi agresat sexual un bebeluş în vârstă de două săptămâni în timpul unui control medical de rutină, iar ambii părinţi erau în cabinet.

Recomandările redacției