Un mic pas spre salvarea castelului de la Bulci

0
327

Că este un pas mic, o recunoaşte şi primarul Călin Bibarţ: Facem un prim pas, unul mic deocamdată, dar sunt convins că în viitor vor urma și alții alături de Asociația Vernacular, în direcția conservării unei clădiri de patrimoniu “, a susținut primarul Călin Bibarț. Despre ce este vorba: în cadrul unei conferinţe de presă, primarul a semnat proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare încheiat între Consiliul Local al Municipiului Arad și Asociația Culturală Vernacular care s-a oferit să intervină prin acțiuni de protejare, conservare și punere în siguranță a serei din incinta Castelului Mocioni. Alături de Bibarţ au fost prezenţi primarul Comunei Bata, Ion Micurescu şi președintele Asociației Culturale Vernacular, Maria Tămășan. Conform declaraţiilor primarului Bibarţ, în timp se vor face şi paşi mai mari, pentru ca respectivul Castel să redevină o „bijuterie” a Aradului şi Comunei Bata. Până atunci, însă, va mai trece mult timp. Important este că se face ceva. Lucrările de punere în siguranță a serei sunt programate să aibă loc în această vară, în cadrul proiectului național „Ambulanța pentru Monumente”, a cărei principal susținător este Alteța Sa Regală, Prințul de Wales. Inițiat în 2016 de către Asociația Monumentum, proiectul „Ambulanța pentru Monumente” este dezvoltat de o serie de organizații din domeniul patrimoniului printre care se numără și Asociația Vernacular.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.