În apropiata ședință a CLM Arad, unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi, va fi și cel cu privire la aprobarea acordării ajutorului, cu titlu de subvenţii, pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad. S-a luat în considerare Ordonanța Guvernului nr. 36/2006, privind instituirea prețurilor locale de referință pentru energia termică furnizată populației prin sisteme centralizate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 483/2006, cu modificările și completările ulterioare, dar și alte acte normative. Drept urmare  se propune „adoptarea unei hotărâri de consiliu privind acordarea ajutorului cu titlu de subvenții pentru acoperirea diferenței de preț și tarif la energia termică livrată populației, către SC CET Hidrocarburi SA Arad, aferent lunii februarie 2021, în sumă totală de 3.994.287,09 lei”.  Așadar, aproape un milion de de dolari pentru acoperirea diferenței de preț. Unii consilieri sunt nemulțumiți că povestea aceasta cu subvențiile continuă. Sigur, una sunt declarațiile și alta este votul propriu zis. Cu toate acestea , acordarea subvenției, cel mai probabil, va trece la vot.

  • Cetatean spune:

    In loc ca sa renunte la incalzirea centralizata o „gaura neagra permanenta”, CLM Arad insista in continuare si la infinit cu sustinerea cu fonduri a defunctului sistem de incalzire. De ce nu se sustine o retea de gaze, ca prin centrale individuale de apartament, scara sau bloc, fiecare sa plateasca ceea ce consuma real ? Sau, se doreste sustinerea unui sistem scump si neprietenos cu mediul ?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției