Perioada adolescenţei este cea mai complicată perioadă, pentru că majoritatea consideră că pot face orice, fără nicio consecință. Conducerea unui autoturism de către un minor se poate pedepsi  penal, chiar şi cu închisoare, deși făptașii n-au împlinit încă 18 ani.

Polițiștii Secției 5 Rurală Ineu au fost sesizați, în noaptea de 21/22, despre un incident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale, pe raza localității Bocsig

În urma verificăriloe efectuate, s-a stabilit că, în aceeași noapte, un tânăr de 17 ani, din Bocsig, ar fi condus un autoturism pe o stradă laterală din localitate, la un moment dat intrând în coliziune cu un tractor parcat.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Alexandra Bruţiu

Recomandările redacției