Marți se împlinesc 125 de ani de la dezvelirea Monumentului Libertăţii din Arad. Un monument frumos şi bine realizat, propus de către concitadinii noştri maghiari cu ocazia marilor sărbători prilejuite de împlinirea a o mie de ani de la venirea triburilor maghiare pe aceste plaiuri. Alături de acest monument, pe care maghiarii din toată lumea şi-l asumă, în Parcul Reconcilierii a fost ridicat şi un monument românesc, impus de către politrucii de la Bucureşti: o poartă boltită şi plină de igrasie, pe sub care aleargă un grup de figurine stilizate, perfect asemănătoare cu personajele caragialiene aşezate în „Căruţa cu paiaţe” din faţa Teatrului Naţional de la Bucureşti. Vorbind despre pătrunderea celor două monumente în conştiinţa publică, în vreme ce monumentul maghiar este vizitat aproape în fiecare zi de grupuri de turişti din ţară sau din Ungaria, cel impus de către politrucii bucureşteni nu este asumat nici măcar de către arădeni. Din această cauză, pe soclul monumentului maghiar găseşti în permanenţă buchete de flori sau coroane, în vreme ce pe soclul celuilalt nu găseşti nimic. De asemenea, perspectiva clasic-monumentală în care a fost realizat monumentul maghiar se bate cap în cap cu stilul futurist în care a fost conceput monumentul românesc. Nici măcar hainele „bonjuriste” ale figurinelor paşoptiste nu se potrivesc nicidecum cu straiele „nemţeşti” în care se îmbrăcau liderii românilor transilvăneni şi bănăţeni din acele timpuri. Aşa se întâmplă întotdeauna când avem de-a face cu monumente impuse de către fel de fel de politruci neinspiraţi, care pun afacerile de moment pe deasupra marilor interese naţionale. Iată de ce românii arădeni se duc la Ţebea ca să-l cinstească pe Avram Iancu şi nu se închină pe sub poarta igrasioasă din Parcul Reconcilierii. Păcat, pentru că meritam şi noi, românii, un monument cel puţin pe măsura celui maghiar. Poate că ne vom bucura mai mult de Monumentul Marii Uniri, care sperăm că va sosi din Extremul Orient până în anul de graţie 2018, când ne pregătim să aniversăm centenarul Sărbătorii Naţionale. Cât despre monumentul românesc din Parcul Reconcilierii, dincolo de absoluta neinspiraţie a celor care l-au conceput, ar trebui totuşi să-l întreţinem şi să-l punem la punct. Pentru că atunci, la 1848, iobăgia s-a desfiinţat şi pentru români, presa naţională a început să se dezvolte în virtutea aceloraşi libertăţi, iar biserica naţională a început să se emancipeze de sub tutela sârbească tot ca o consecinţă a mişcărilor revoluţionare din acei ani. Nu în ultimul rând, Aradul (Şiria) înseamnă atât locul în care a fost înfrântă armata revoluţionară maghiară, cât şi locul în care s-a plămădit Marea Unire de la 1918. Altfel spus, două simboluri care trebuie să înnobileze zestrea monumentală a municipiului şi judeţului nostru, oferind lumii acel model de convieţuire la care visăm cu toţii.

Recomandările redacției