Duminica a 19 după Rusalii a fost o zi de sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Aradul Nou. Cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, a avut loc instalarea noului preot slujitor Gabriel Cosmin Mariș. Preacucernicia sa este totodată și consilier social a Sfintei Arhiepiscopii a Aradului.

Festivitatea de instalare în parohie a fost oficiată de Prea Onoratul Pr. Flavius Petcuț – Protopop al Aradului care a înmânat noului preot Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, evidențiind simbolismul acestora şi urându-i noului paroh îndelungată păstorire cu realizări la fel de frumoase ca și cele avute în parohiile păstorite până acum – Susani, Nădălbești și Caporal Alexa.

Au mai participat la festivitate și P.C. pr. Teodor Faur – parohul Bisericii, P.C. pr. Simion Fărcuț – fostul paroh pensionat și P.C. diac. Silviu Faur – secretar eparhial.

Momente încărcate de emoție au fost atunci când părintele paroh Teodor Faur dar și reprezentanții Consiliului Parohial, în numele tuturor enoriașilor parohiei, au rostit un cuvânt de apreciere și de mulțumire părintelui Simion Fărcuț, pentru întreaga păstorire de 35 de ani a Parohiei Aradul Nou, dorindu-i viață lungă cu sănătate și putere să slujească în continuare Biserica lui Hristos. Al doilea moment emotionat a fost cel în care au adresat un cuvânt de bun venit noului preot, asigurându-l de toată dragostea.

La rândul său, părintele Gabriel Mariș, cu vădită emoţie, a adus mulţumiri celor care l-au ajutat în împlinirea datoriei preoţeşti de-a lungul celor 12 ani de păstorire, în mod deosebit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, pentru încrederea acordată, purtarea de grijă și promovare, părintelui paroh și Consiliului Parohial pentru călduroasa primire. „Vă rog dintru început să fiți alături de mine – a declarat nou preot – cu rugăciunile, sfaturile și toate celălalte osteneli, pentru a mă ajuta să lucrez pentru mântuirea sufletească a enoriașilor acestei parohii dar și pentru sporirea activităților dedicate tinerilor, ajutorarea bolnavilor și a bătrânilor, împlinind Evanghelia lui Hristos.”

Recomandările redacției