În ședința CLM de mâine, unul dintre punctele pe ordinea de zi va fi și propunerea primarului Falcă de a se aproba un proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea documentației – Studiu de fezabilitate „Construire pod peste Râul Mureș, inclusiv legăturile rutiere între strada Andrei Șaguna – Calea Timișorii”. Studiul de fezabilitate „Construire pod peste Râul Mureș, inclusiv legăturile rutiere între strada Andrei Șaguna – Calea Timișorii” a fost realizat de către S.C. DROMCONS  S.R.L.conform HGR 28/ 2008. Prin studiu au fost propuse două scenarii de  realizare a traseului  de legare a celor două puncte.
Cele două variante de lucru
Prima variantă presupune legătura între cele două puncte, respectiv, strada Andrei Șaguna – Calea Timișorii, pe traseul străzilor exis­tente, modernizate sau care se vor moderniza prin prezentul studiu de fezabilitate, astfel traseul studiat începe de pe str. A. Șaguna, de la intersecția cu str. Barbu Lăutaru, se continuă cu podul peste râul Mureș, după care traseul se desfășoară pe un amplasament nou, continuându-se pe amplasamentul străzilor Economului, Coloniștilor, Câmpia Turzii, C-tin Ticu Dumitrescu, str. Dr. Mihail Mărcuș, Ogorului, până la intersecția cu Calea Timișorii. Pe traseul propus unele străzi au o structură rutieră variabilă, unele fiind modernizate, altele de pământ, pietruite, pavate sau asfaltate.
Pe sectoarele noi, pe cele de pământ, pietruite, aflate într-o stare de exploatare  proastă, sectoare cuprinse între str. A.Șaguna – str. Câmpia Turzii, respectiv str. Constituției – Ogorului s-au propus lucrări de modernizare astfel: -Tronson 1 –  Continuare Str. Andrei Șaguna – Str. Câmpia Turzii, cu o lungime totală de 902,00 m.
Tronsonul 2 – Str. Constituției – Str. Ogorului, cu o lungime totală de 1.425 m.
Cele două tronsoane se propun cu două benzi de circulație, iar podul va avea o lungime de 310,25 m și o lățime de  19,00 m.
În ce privește a doua variantă aceasta presupune legătura între cele două puncte, respectiv, strada Andrei Șaguna – Calea Timișorii. Traseul începe de la intersecția cu str. Barbu Lăutaru, se continuă cu podul peste râul Mureș, după care traseul propus se desfășoară spre dreapta, paralel cu varianta de ocolire a Municipiului Arad în regim de autostradă, până la suprapunerea pe traseul variantei 1 pe strada Ticu Dumitrescu, str. Dr Mihail Mărcuș, Ogorului, până la intersecția cu C-lea Timișorii. Se propun  patru benzi de circulație, iar podul va avea o lungime de 310,25 m și o lățime de 25,00 m. Investiția ar urma să se întindă pe o perioadă de cinci ani și va costa aproape 168 milioane de lei.
(G.C.)

  • ionel spune:

    Cineva are teren intravilan dupa Tabacovici si vrea folosit la maxim pentru ca trebuie o legatura cu centru usoara doar pentru asta nu vad rostul podului Daca tot se vrea un pod de ce nu se face din Cicir pod si sa se uneasca cu Drumul Arad Timisoara iesirea de pe Autostrada sa nu mai intre toate tirurile prin Vladimirescu si arad

  • undeebunulsimt? spune:

    atat de „utila” e varianta „aleasa” ca si iesirea pe campul linistii la centura… o masina la 5 minute. dar de, interesul (de grup) poarta fesul. centura SE da-o incolo, ca prea multa lume s-ar bucura de ea!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției