Un nou spital din România, în flăcări. Incendiu la Secția de psihiatrie din Slatina

0
332

Un incendiu s-a produs la Secția de Psihiatrie a SJU Slatina, astăzi. Acesta s-a manifestat la izolatoriul spitalului, la nivelul parterului și la primul etaj. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar incendiul a fost, în scurt timp, lichidat.

Au fost evacuate 36 persoane, dintre care șase persoane au fost intoxicate cu fum și au fost transportate la UPU. 

Potrivit managerului Spitalului Județean Slatina, Dan Stana, nu există victime în urma incendiului. Acesta a declarat că incendiul a fost provocat de un pacient.

„La secția de Psihiatrie, care se află într-o locație exterioară a spitalului, am avut internați 37 de pacienți, dintre care 29 dintre ei pe acut și opt pacienți cronici. Unul dintre pacienții cronici a intrat în sevraj și a fost izolat într-o cameră special amenajată a Secției de Psihiatrie și se pare că acesta a provocat incendiul în acel izolator, numai în acel izolator, dar fumul s-a împânzit în toată clădirea”, a declarat Dan Stana.

Clădirea în care funcționează Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina nu este în afara perimetrului unde funcționează celelalte secții. De asemenea, clădirea a fost modernizată de curând și are toate avizele. 

La nivelul Spitalului s-a luat decizia ca personalul care intră în tura de după-amiază să vină la spital pentru a asigura asistența medicală în caz de nevoie. 

Pentru gestionarea situației au acționat, de la ISU O: patru mașini de stingere, o autoscară, o descarcerare, șapte ambulanțe SMURD, șase ambulanțe SAJ, de la ISU DJ: o mașină de stingere, o autospecială de transport victime multiple, două ambulanțe SMURD, un Spital Mobil, de la ISU TR: o autospecială de transport victime multiple, două Ambulanțe SMURD, ISU VL: două ambulanțe SMURD, conform digi24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.